10 motive pentru care adolescenții evită să discute cu părinții despre gândurile lor suicidale

Adolescenții în discuțiile cu psihologul, pot fi adesea auziți  spunând că preferă să nu discute cu părinții despre gândurile suicidale cu care se confruntă în mintea lor. Mai mult de atât, unii adolescenți în genere aleg să nu spună nimic despre aceasta părinților lor.
Există mai multe cauze pentru care adolescenții aleg să-și încuie ușa lumii lor interioare în fața părinților.

Primul motiv al reticenței lor ce servește ca argument, este convingerea că părinții se vor speria. În timp ce frica extremă, tristețea și îngrijorarea (ceea ce adolescenții numesc ”a se speria”) sunt reacții naturale ale părinților când află că copiii lor se gândesc să-și pună capăt zilelor – adolescenții au nevoie să știe că ei sunt în siguranță și chiar bineveniți să-și împărtășească gândurile cele mai intime legate de această temă importantă.

În cele ce urmează, găsiți expuse alte 10 motive pentru care adolescenții ar putea evita să apeleze la părinții lor după ajutor în momentele când ei de fapt au cea mai mare nevoie de susținerea lor.

Această listă se referă la părinții al căror adolescent se gândește la suicid, dar nu se află în pericol imediat de a da curs gândurilor suicidale. Dacă un adolescent se află în pericol imediat, pericol extrem, este necesară apelarea serviciului de urgență 112 pentru a le putea fi asugurat ajutor și siguranță.

De asemenea, e necesar de reținut faptul că în momentul în care un adolescent spune părintelui despre gândurile sale suicidale, aproape oricine face unul sau mai multe din lucrurile menționate aici. Multe din aceste reacții sunt instinctive și ușor de înțeles.

Și totuși, în același timp ele nu sunt de nici un ajutor pentru un adolescent ce are nevoie disperată să fie în primul rând ascultat, înțeles și abia apoi sa îi fie acordat vre-un ajutor de oricare fel.

Realitatea e că unii părinți se grăbesc să ofere asigurări sau încurajări fără a asculta mai întâi ce are de spus copilul lor. Părinții pot spune imediat ceva de genul ”Tu nu ai nici un motiv să te gândești la suicid”. Adolescenții auzind aceasta, ajung să se simtă adesea și mai singuri și neânțeleși. Iar unii părinți devin atât de copleșiți de tristețe și teamă încât copilul însuși sfârșește prin ai consola fară a reuși să se facă auzit.

Unii părinți devin furioși pe copilul lor pentru faptul că s-a gândit la suicid ori pentru că a avut o tentativă de suicid. ”Cum ai putut să-mi faci una ca aceasta?” – ar putea întreba ei.

Unii părinți abordează în mod personal gândurile suicidale ale copilului lor: ”Dacă m-ai fi iubit cu adevărat, niciodată nu te-ai fi gândit la suicid”.

Unii părinți nu realizează ca gândurile și comportamentul suicidal pot fi în mod frecvent un simptom de boală mentală, astfel ca depresia spre exemplu. În acest mod ei ajung să-și blameze mai curând propriul copil pentru aceste gânduri și comportamente suicidale decât boala ca factor declanșator.

Unii părinți nu iau în serios criza de vârstă prin care trece adolescentul lor. În acest fel, ei evită posibilitatea unei consultații la psiholog, ori în cazul când situația devine foarte gravă – evită să se adreseze la spital. Tot aici se referă și riscurile deținerii unei arme de foc în casă. Această lipsă de acțiuni, îl poate determina pe adolescent să se simtă neglijat sau neimportant.

La celălalt capăt al spectrului se situiază părinții care exagerează cu reacțiile lor. Ei imediat își grăbesc copilul spre spital pentru examinare și evaluare fără a-l asculta mai întâi ce are de spus despre durerea și planurile lui.

Unii părinți categorisesc acțiunile copilului ca fiind manipulative. ”Tu doar cauți atenție”, ar putea spune ei. (Uneori afirmațiile suicidale sau tentativele pot fi în esență manipulative. Necătând la aceasta, totuși exprimarea gândurilor și acțiunilor suicidale sunt un mod periculos de a provoca schimbarea în alții, iar alegerea de a proceda în acest mod, indică prezența nevoii de ajutor.)

Unii părinți devin nerăbdători. Ei își pot întreba adolescentul în repetate rânduri pe parcursul întregii zile dacă el se mai gândește la suicid. Aceasta l-ar putea determina să spună ”Nu, nu, nu sunt” doar pentru ca aceștia să înceteze al mai întreba.

Unii părinți devin hiperprotectivi. După ce adolescentul lor își destănuie gândurile suicidale cu care se confruntă, părinții nu doresc sa-l scape din priviri. Aceste acțiuni ar putea fi potrivite totuși în cazul în care adolescentul lor se află în pericol iminent (desi dacă ei sunt într-un risc atât de mare, un spital ar putea fi mai sigur).

Cum ar trebui să procedeze un părinte dacă copilul lui dezvăluie gânduri suicidale?

În primul și primul rând, este important să asculți. Să asculți cu adevărat!

Este un răspuns natural să dorești să vorbești cu adolescentului tău despre suicid, să reacționezi cu teamă și neliniște, să faci orice pentru ca copilul tău să fie în siguranță. Totuși, toate acestea au un timp și un loc aparte.

Dar ceea de ce adolescentul are nevoie în primul rând, este ascultarea fără prejudecăți și însoțită de acceptare, apoi explorarea împreună în timp ce discutați a sentimentelor și experiențelor dureroase prin care trece.

Dacă situația cu care se confruntă adolescentul depășește resursele personale și emoționale ale Dumneavoastră, apelați la Linia Verde Antisuicid pentru a putea beneficia de consiliere psihologică gratuită și anonimă.

Puteți scrie mesajele Dumneavoastră pe adresa ajutor@pentruviata.md, la care veți primi răspuns în decurs de 24 ore, sau pe Chatul online de pe site-ul pentruviata.md în zilele lucrătoare între orele 19.00 – 21.00, timp în care veți putea discuta cu consilierii Liniei Verde Antisuicid.

Când pierzi un copil din cauza suicidului

Moartea prin suicid a unui copil indiferent de vârsta la care se află, aduce cu sine circumstanțe unice ce pot intensifica și prelungi procesul de doliu pentru părinți, membri ai familiei și prieteni. Suicidul este considerat ca fiind o reacție la stările copleșitoare provocate de sentimentele de singurătate, inutilitate, neajutorare, disperare și depresie. Suicidul se poate întîmpla când durerea unei persoane depășește resursele ei de ai face față.

Este foarte copleșitor să pierzi pe cineva iubit așa ca un copil sau adolescent, dar să adaugi pe deasupra la aceasta și stigmatul suicidului, pare aproape insuportabil.

În timp ce afecțiunile mintale joacă adesea un rol important în suicid, nu orice persoană care moare din cauza suicidului suferă de o boală mintală. Unele familii au trecut prin ani plini de experiența tratamentelor, spitalizărilor si medicații ale copilului lor, pe când la alții această experiență a lipsit cu desăvârșire.

Deși semnele ce comunică intențiile suicidale sunt de cele mai multe ori prezente, totuși sunt cazuri când acestea sunt atât de deghizate încât nu pot fi recunoscute nici măcar de un psiholog sau de un profesionist în sănătate mintală. Se poate întâmpla ca uneori să lipsească careva semne vizibile și astfel suicidul copilului se transformă într-o decizie catastrofală care nicicând nu va putea fi înțeleasă.

Se impune aici totuși o schimbare de termeni atunci când vorbim despre suicid și se recomandă să fie adoptat termenul ”a muri din cauza suicidului”. Acesta reușește să raspundă cu mai multă compasiune și înțelegere în această situație, pe măsură ce dorim să ne îndepărtăm tot mai mult de stigmatul expresiei ”a comite suicid” care poate fi foarte ofensator și apăsător pentru familiile ai căror copii și-au luat viața.

După sinucidere…

Sentimentele de șoc, negare, vină, furie și depresie sunt parte normală a doliului. Aceste sentimente, însă, pot fi cu mult mai intense când moare un copil din cauza suicidului.

Suicidul unui copil poate aduce cu sine întrebări dureroase, îndoieli și frici. Pot deveni copleșitoare frământările legate de întrebări de genul: ”De ce oare dragostea mea nu a fost îndeajuns pentru a-mi salva copilul?”, sau își poate face loc frica că ”ceilalți mă vor judeca că nu am fost un părinte bun”. Toate aceste întrebări pot genera sentimente intense de eșec. Mulți părinți îndoliați sunt încolțiți de aceste sentimente, dar, abia în timp ei ajung să realizeze că copilul lor a făcut alegerea să își pună capăt vieții.

Nu este neobișnuit pentru părinți proaspăt îndoliați să exprime gânduri de suicid, necătând la modul în care copilul lor a murit. Dacă te confrunți cu gânduri suicidale – fii blând cu tine însuți; dacă gândurile se transformă în planuri de ați curma viața, te rog – caută ajutorul unui psiholog sau specialist în sănătate mintală!

În astfel de momente poți apela la Linia verde antisuicid prin chatul anonim ce se află pe site-ul pentruviata.md, în fiecare zi de luni până vineri între orele 19.00-21.00 unde vei putea primi consultație psihologică gratuită, sau poți scrie despre ceea ce te confrunți și prin ce treci printr-un mesaj pe adresa ajutor@pentruviata.md la care vei primi răspuns în decurs de 24 ore. De asemenea, ajutor poate fi găsit și la numărul de telefon al Liniei verde antisuicid – 060806623. Tu nu ești singur!

Stigmatul asociat cu suicidul regăsit în societatea noastră ca rezultat al interpretărilor culturale și religioase, determină multe familii să fie reticente în a vorbi deschis depsre cauza morții copilului lor. A face un secret din  cauza morții, vă poate priva de bucuria de-a discuta deschis despre copilul Dumneavoastră cu familia și prietenii și poate cauza sentimentul de  izolare dintre Dumneavoastră și cei de al cărui suport aveți nevoie. Găsirea susținerii la cei ce-ți permit să le împărtășești deschis despre suicid, te poate ajuta să te concentrezi pe propria vindecare și propria supravețuire emoțională.

Furie

Furia este o emoție obișnuită experimentată de părinții al căror copil a murit din cauza suicidului. Furia poate fi direcționată asupra propriului copil, asupra celor ce crezi că au eșuat în ați ajuta copilul, Dumnezeu sau lumea în general. Poți fi furios pe tine însuți din cauza că simți că nu ai fost în stare sa-ți salvezi propriul copil. Furia poate fi foarte distructivă, dar poate fi de asemenea și constructivă. Prin găsirea unor moduri constructive de a o exprima  poți găsi mult ajutor în procesul de recuperare.

Vină și regret

Părinți, familie, prieteni, colegi adesea experimentează sentimente de vină și regret ca urmare a suicidului copilului. ”Dacă doar” este o expresie pe care mulți se regăsesc repetând-o iar și iar. Din aspect intelectual, probabil că poți ajunge să înțelegi că decizia copilului de a-și curma viața a fost a sa. Emoțional însă, poate dura mult mai mult să ajungi să accepți că tu nu ești responsabil de decizia lui, deși uneori aceasta poată să nu aibă loc niciodată. Totuși în toate acestea, devine iar esențial să ai răbdare cu tine însuți.

Întrebările

Adesea părinții se frământă cu întrebarea insistentă ”De ce?”. Din pacate, răspunsuri satisfăcătoare care rezolvă necunoscutul nu vor fi niciodată. Acele întrebări de genul ”ce-ar fi fost dacă” vânează mintea și sufletul celor apropiați. La un anumit punct totuși, ai putea începe să realizezi că există totuși anumite întrebări cu privire la moartea copilului tău care niciodată nu vor primi un răspuns.

Depresia

Lipsă de energie, probleme legate de somn, incapacitate de concentrare, lipsa dorinței de a vorbi cu alții și sentimentul că nu mai ai pentru ce trăi sunt toate reacții normale în starea de doliu. În acest tip de depresie se poate interveni prin integrarea activității fizice moderate, odihnă din plin, apă suficientă și o dietă nutritivă în cadrul unei rutine zilnice. Permite familiei și prietenilor să aibă grijă de tine. Nu trebuie să fii puternic. Încearcă să rămâi conectat cu oamenii pe care îi apreciezi și în care ai încredere. Discutând cu alte persoane care au trecut printr-o situație asemănătoare poate fi de asemenea de un mare ajutor. Dacă depresia nu pare să scadă cu trecerea timpului, poate ar fi bine să analizezi posibilitatea de a consulta un profesionist calificat care ar putea determina cel mai bun mod în care să fii ajutat.

Dezamăgire

Adesea părinții se cufundă într-o criză spirituală ce testează credințele lor sau se simt trădați de Dumnezeu. Pot ieși la suprafață și îngrijorări legate de viața de apoi. ”De ce a permis Dumnezeu să se întâmple aceasta?” – este o întrebare la care s-ar putea să nu-i aflăm niciodată răspunsul.

Idei ce te vor ajuta să faci față:

  • Vorbește despre moartea copilului tău cu membri de familie și vorbește despre sentimentele tale de pierdere și durere.
    Povestește despre timpurile bune pe care le-ați avut precum și despre cele mai puțin bune. Potate fi de folos și terapeutic să exprimi sentimentele în loc să le interiorizezi și să te închizi în sine.
  • Oferind darul toleranței pentru toți membrii familiei de a deplânge în felul lor pe cel ce l-au pierdut, le va permite să se simtă acceptați în experiența lor individuală de a jeli pe cel pierdut. Nu uita că călătoria fiecăruia pe drumul doliului este una unică la fel ca și relația pe care au avut-o cu copilul ce a decedat.
  • Ar putea fi de ajutor să-ți notezi sentimentele și emoțiile ce te copleșesc sau să scrii o scrisoare copilului tău, ce poate fi un cadru ce oferă siguranță pentru ați exprima unele din lucrurile ce nu ai fost în stare să le spui înainte de moartea sa.
  • Cere ajutor. Nu-ți fie teamă să le permiți prietenilor apropiați să cunoască nevoile tale atunci când ei vor întreba pentru a-ți putea oferi ajutor.
  • Acordă-ți timp, timp și iarăși timp! Poate dura luni, chiar ani până a fi în stare să-ți deschizi inima și mintea pentru vindecare. Alege să reziști și apoi ai răbdare cu tine însuți. Pe parcursul timpului, suferința ta se va diminua pe măsură ce începi să te vindeci și te vei simți în stare să investești iar în ”viață”.

 

Inimă de părinte către inimă de părinte…

 

”Am petrecut ani întregi încercând să-mi ajut fiul, să-l ajut și crezând că în cele din urmă el se va face bine. Și am încercat tot ce s-a putut. Se poate întâmpla ca uneori să nu-i putem salva. Dar eu vreau ca tu în primul rând să te salvezi pe tine însăți acum. Tu ai și alte persoane care au nevoie de tine. Te rog să cauți ajutor – tu ai nevoie să permiți și altora să aibă grijă acum de tine.
Vei fi în stare să depășești doar luând câte o zi pe rând. Ai totuși nevoie de susținere, fiindcă este prea greu să duci singur aceasta.”

 (Din cuvintele unui părinte ce a trecut pe aici…)

 

 

Cum să comunici cuiva că te confrunți cu gânduri suicidare?

În cadrul activităților desfășurate de Centrul de promovare a valorii vieții ”Mirt” noi vorbim despre suicid și în mod special despre prevenirea acestuia. Noi vorbim și despre semnele presuicidare, tentativele de suicid și despre acordarea ajutorului persoanei care se confruntă cu gânduri suicidare.

Unul din lucrurile pe care noi îl subliniem și îl susținem insistent este că dacă te confrunți cu gânduri și stări suicidare, tu ai nevoie să vorbești cuiva despre aceasta. Tu trebuie să cauți ajutor!

Totodată, hai să privim lucrurile în față – nu este ușor să admiți că ai astfel de gânduri, nici chiar ție însuți. Gândul că ai putea vorbi despre aceasta poate să te sperie. Și totuși, cum poți împărtăși cuiva că te confrunți cu gânduri și stări suicidare?

Gîndurile și stările suicidare

Gândurile și stările suicidare solicită asupra lor o privire foarte serioasă. Disperarea, durerea, dezamăgirea sunt reacții normale la situațiile dificile cu care te confrunți. Nu este bine și normal însă să alegi să îți iei propria viață, pentru că aceasta nu este o soluție bună la stările și problemele temporare, cât de dificile și insuportabile nu ar părea.

Gândurile despre suicid pot include:

– Obsesie de subiectul morții
– Disperare
– Gândul că lumea ar fi mai bună fără tine
– Anumite planuri specifice pentru a te sinucide
– Să-ți iai rămas bun de la oameni si să-ți dăruiești lucruri personale
– Să scrii mesaje de adio

Dacă observi aceste lucruri la tine, este important cât mai curând să cauți ajutor!

Cui să spui că te confrunți cu gânduri și stări suicidare?

Dacă  simți că ești gata să dai curs gândurilor și stărilor tale suicidare, că nu te mai poți controla, ai nevoie să primești ajutor profesionist chiar acum!

Oprește-te și apelează Serviciul de urgență 112 chiar acum! Nu amâna lucrurile: este vorba despre tine, despre viața ta! Tu ai valoare și viața ta contează!

Dacă stările tale sunt copleșitoare,  discomfortul de la ele este insuportabil, iar dorința de a le face față fără a te răni este vie în tine, alege să vorbești cu un specialist în sănătate mintală (de ex. un psiholog, psihiatru sau psihoterapeut). Aceste persoane sunt instruite să te ajute în situația cu care te confrunți.

Poți apela la Linia Verde Antisuicid prin intermediul chat-ului anonim disponibil de luni până vineri între orele 19.00 – 21.00 pe site-ul www.pentruviata.md sau prin email ajutor@pentruviata.md.

Dacă nu te poți adresa unui psiholog sau la Linia Verde Antisuicid, spune-i  unei persoane care îți este mai apropiată. Spune părinților sau celui mai bun prieten. Spune unui părinte spiritual sau unui profesor. Spune-le că ai nevoie de ajutor!

Dacă ești sub vârsta de 18 ani, asigură-te că persoana căreia-i spui este adultă, fiindcă prietenii tăi, chiar și cei mai buni, nu vor ști cum să facă față unei astfel de situații în mod eficient.

Ai putea ruga un prieten sa te însoțească atunci când  vei merge să vorbești cu un psiholog sau cu un medic.


Cum să spui cuiva că te confruți cu gânduri suicidare?

S-ar putea să nu fie chiar așa de dificil dacă alegi să comunici aceasta unui profesionist în sănătate mintală. Este suficient să stabilești prin programare un timp pentru o discuție și să-i împărtășești ce te frământă fără ocolișuri. Nu trebuie să-ți fie frică, deoarece ei au auzit de mai multe ori decât îți imaginezi cuvintele: ”mă confrunt cu gînduri de suicid„. Ei cunosc aceste cuvinte și știu cum să procedeze cu ele.

Reține! Nu vei putea primi ajutor și nici să ajungi să te simți mai bine dacă nu împărtășești cuiva ceea prin ce treci!

Dacă alegi să vorbești despre gândurile tale suicidare unui neprofesionist, poate fi mai dificil, dar realizabil. Ai spune cuiva că te confrunți cu stări suicidare este ca și cum ai discuta despre orice alte lucruri serioase:

– Asigură-te că alegi un loc mai retras și liniștit pentru a discuta.
– Planifică din timp ceea ce dorești să spui.
– Încearcă să fii calm dacă poți.
– Poți lua cu tine o persoană apropiată ție dacă simți nevoia.
– Oferă-i persoanei căreia îi vorbești ceva resurse informaționale la subiect (de genul site-uri la tema suicidului și prevenirii acestuia).

E important de reținut că cealaltă persoană ar putea avea nevoie de ceva timp pentru a se adapta știrii primite. Este un lucru cu greutate mare ceea ce tocmai i-ai spus și uneori oamenii nu reacționează în modul cel mai potrivit la vești serioase. Oferă-le șansa să digereze informația și să sperăm că vor înțelege.

Ce se întâmplă dacă persoana căreia îi spui, alege să nu te înțeleagă?

Ne pare rău să o spunem, dar chiar dacă alegi persoana potrivită, momentul potrivit și spui toate cuvintele corect, nu fiecare poate reacționa prin susținere și înțelegere într-o situație atât de serioasă. O persoană obișnuită nu este instruită despre cum să se facă față stărilor suicidare ale cuiva drag și ar putea reacționa foarte nepotrivit. Aceasta se poate întâmpla din cauza propriului lor bagaj de experiențe care de fapt nu are nimic de a face cu tine.

Dacă persoana reacționează exagerat

Ei bine, reacția de exagerare poate fi una cât se poate de naturală când auzi o persoană dragă că se confruntă cu stări suicidare. Dar sperăm că cu ajutorul informațiilor corecte, veți putea să conlucrați împreună în mod eficient pentru a forma un plan de acțiune ca să poți față stărilor suicidare. Cealaltă persoană poate fi chiar foarte frustrată, dar aceasta se întâmplă din cauza că ea nu dorește să te piardă și nu-și poate imagina lumea fără prezența ta în ea. Încearcă să înțelegi perspectiva lor. Încearcă să înțelegi că afecțiunea lor pentru tine este ceea ce le cauzează reacția. Anume dragostea lor pentru tine va fi cea care te va susține în această perioadă dură, de aceea încearcă să-i înțelegi.

Ce se întâmplă după ce spun cuiva că mă confrunt cu stări suicidare?

Un profesionist în sănătate mintală poate face anumiți pași concreți de acțiune, dar în general, dacă îi comunici că nu planifici să dai curs gândurilor tale suicidare, ei vor încerca să te ajute pornind de la situația în care ești fără a implica intervenția psihiatrică. Intervențiile psihiatrice în general sunt acordate celor ce prezintă un risc mare pentru ei înșiși sau pentru alții.

Într-o lume ideală, o persoană dragă întotdeauna ți-ar acorda sprijin și ajutor în situația ta. Dar, în timp ce a împărtăși cuiva că te confrunți cu gânduri suicidare este un prim pas foarte bun, dacă ei nu sunt profesioniști în sănătate mintală, nu vor putea să se ocupe de problemă într-un mod foarte eficient și respectiv tu nu vei putea să te faci bine suficient.

Dar ceea ei ar putea face, este să te susțină pentru a apela la Linia Verde antisuicid, sau să te ajute să găsești un psiholog sau alt specialist potrivit în sănătate minatală care să-ți fie alături în lupta cu stările tale suicidare. Și acesta este un pas important, ba chiar un cadou uriaș! Având pe cineva care sa te cunoască în starea cea mai vulnerabilă și să țină la tine oricum, îți va da multă putere!

În final, scopul de a împărtăși cuiva că te confrunți cu stări suicidare este acela de a ajunge să te simți mai bine. Și tu ai nevoie să continui să vorbești despre ce te confrunți până când aceasta chiar se întâmplă.

Tu meriți aceasta!
Tu meriți ajutor precum și o viață pe care să dorești a o trăi!

7 sugestii pentru acordarea primului ajutor emoțional

Cu siguranță că obișnuim să aplicăm un bandaj când ne tăiem, sau luăm antibiotic pentru a trata o infecție. Corect? Nici nu se discută! De fapt întrebări ar putea să apară în cazul în care nu am aplicat primul ajutor când a fost necesar. De ce atunci acest lucru nu este valabil și în cazul sănătății noastre mentale? Se așteaptă doar ”să trecem„ peste rănile psihologice – în timp ce oricine a trecut prin chinul gândurilor ce însoțesc respingerea sau prin agonia unui eșec, poate ușor recunoaște că rănile emoționale pot mutila la fel de dureros ca si cele fizice. Noi avem nevoie să învățăm a practica primul ajutor emoțional. Avem aici 7 moduri de a o face:

1. Acordă atenție durerii emoționale – recunoaște-o când apare și ai grijă să o tratezi înainte de a simți că te inundă în întregime.
Organizmul dezvoltă o senzație de durere fizică pentru a ne alerta că ceva nu este în regulă și respectiv e necesar să ne ocupăm de aceasta. Același lucru e valabil și pentru durerea emoțională. Dacă emoția unei respingeri, eșec sau dispoziție proastă persistă fără schimbări, înseamnă că am suferit o rană emoțională și este nevoie să fie tratată. De exemplu, singurătatea poate acționa devastator asupra sănătății noastre psihologice și fizice. Respectiv, când tu, un prieten al tău sau o persoană iubită se simte emoțional izolată, este necesar de a trece la acțiune.

2. Redirecționează reacția instinctivă ce o ai atunci când eșuiezi.
Natura rănilor emoționale face ușor ca una să conducă spre o alta. Eșecul ne poate adesea determina să ne concentrăm pe ceea ce nu putem în loc de ceea ce putem. Respectiv, acesta va face mai puțin probabil reușita rezultatului nostru cel mai bun, fapt ce ne va conduce să fim și mai concentrați pe neajunsurile noastre și ciclul va continua tot așa. Pentru a opri acest tip de spirală emoțională distructivă, este necesar să învățăm a ignora reacția ”instinctivă” post-eșec de neajutorare și demoralizare și să facem o listă a factorilor pe care îi putem controla dacă ar fi să încercăm din nou. Spre exemplu, ne putem gândi despre pregătire și planificare și cum am putea să le îmbunătățim pe fiecare din ele. Acest tip de exercițiu ne va reduce sentimentele de neajutorare și ne va îmbunătăți șansele pentru un viitor succes.

3. Monitorizează-ți și protejează-ți stima de sine. Când te simți ca și cum te pui singur la pământ, ia-ți un moment pentru a manifesta compasiune față de sine.
Stima de sine e asemenea unui sistem imunitar emoțional care ne protejează împortriva durerii emoționale și crește nivelul rezilienței afective. Luată ca atare, devine foarte important să o monitorizăm și să evităm a ne pune la pământ, mai ales când deja suntem în plină durere. Când simțim că suntem critici cu noi înșine, este bine să facem următorul exercițiu: ”imaginează-ți un prieten apropiat care e frustrat din cauze similare cu ale tale și scriei un email prin care exprimi compasiune și susținere. Apoi citește emailul. Acelea sunt mesaje ce ar trebui să ți le spui ție însuți”.

4. Când gândurile negative te copleșesc, întrerupe-le cu distrageri pozitive.
Când în mintea noastră reaudiem continuu gânduri cu referire la evenimente stresante fără să căutăm a elabora noi idei sau fără a încerca să rezolvom problema – nu facem altceva decât să le clocim. Și aceasta, în special când devine o obișnuință, poate conduce la o durere psihologică mult mai adâncă. Cel mai bun mod de a întrerupe o frământare nesănătoasă de gânduri este să ne distragem angajându-ne în sarcini ce necesită concentrare (de ex. Sudoku, completarea unei integrame, încercarea de a ne aminti numele colegilor din clasa V-a etc.). Studiile în domeniu demonstrează faptul că chiar și o distragere de 2 minute ne poate ajuta să reducem impulsul de a ne focusa în mod nesănătos pe aspecte negative.

5. Descoperă sensul durerii prin care treci.
Pierderea și durerea sunt parte integrantă a vieții, dar pot provoca cicatrici și ne pot opri mișcarea cu care înaintăm dacă nu tratăm rănile emoționale create. Dacă a trecut deja suficient timp după o pierdere și încă persistă lupta pentru a putea merge înainte, înseamnă că e nevoie să învățăm un mod nou de a gândi despre aceasta. Mai specific vorbind, cel mai important lucru pe care îl putem face pentru a ne ușura durerea și a ne reface este să descoperim semnificația pierderii suferite și să evidențiem scopul acesteia. Desigur că nu e chiar ușor, dar putem gândi și reflecta la ce am putea obține în urma pierderii sau durerii prin care trecem ( de exemplu, ”Mi-am pierdut soțul, dar am devenit mult mai apropiată de copii”). De asemenea vom lua în considerație modul în care am putea obține sau ajuta pe alții să obțină o apreciere nouă asupra vieții, sau să ne imaginăm schimbările pe care le-am putea face pentru a ne trăi viața cât mai mult conform scopurilor și valorilor noastre.

6. Nu permite vinei excesive să persiste prea mult timp.
Vina poate fi folositoare. In doze mici, ea este cea care ne alertează să trecem la acțiune pentru a repara o problemă din relația noastră cu o persoană. Dar vina excesivă devine toxică prin faptul că ne irosește energia noastră emoțională și intelectuală, ne distrage de la alte sarcini și ne împiedică să ne bucurăm de viață. Unul din cele mai eficiente moduri de a rezolva vina persistentă este să oferim niște scuze convingătoare. Da, probabil ca am încercat anterior să oferim scuze, dar scuzele sunt mult mai complexe decât ne dăm seama. Ingredientul crucial necesar pentru niște scuze eficiente – dar care de fapt lipsește în cele mai multe scuze standard – este o ”afirmație empatică”. Cu alte cuvinte, scuzele noastre ar trebui să se concentreze mai puțin pe explicarea lui ”De ce?” am făcut ceea ce am făcut și mai mult pe modul cum acțiunile noastre (sau absența lor) au afectat cealaltă persoană. Este mult mai ușor să iertăm pe cineva când simțim că ne-a înțeles pe deplin. Prin oferirea scuzelor (chiar dacă este pentru a doua oară), facem să crească probabilitatea ca cealaltă persoană să ne ofere o iertare sinceră, fapt ce ne va ajuta astfel să scăpăm de vină.

7. Descoperă și învață ce tratament pentru răni emoționale ți se potrivește sau ai nevoie la moment.
Este bine să încercăm diferite tehnici și să vedem care pare a fi cea mai eficientă în cazul nostru și pentru situația în care ne aflăm. E bine să ne facem un obicei regulat din a ne nota observațiile cu referire la sănătatea noastră psihologică – și mai ales după ce trecem prin situații emoționale dureroase, stresante sau dificile.

Întradevăr, practicarea igienei emoționale consumă ceva timp și efort, dar ne va crește semnificativ calitatea întregii noastre vieți. Garantat!

Traducere și adaptare a articolului ”Why we all need to practice emotional first aid”, Psiholog Guy Winch

Comunicare versus Înţelegere

Fiecare trece prin aşa momente cînd deşi e înconjurat de oameni, se simte singur şi neînţeles. În fiecare din noi este adânc implantată nevoia de apropiere, de a fi înţeles şi acceptat.

În toate acestea, procesul de comunicare joacă un rol crucial.

Chiar dacă nu ne dăm întodeauna seama, aşteptăm adesea ca oamenii apropiaţi să înţeleagă ceea ce nu spunem. E un fel de “citit al gândurilor” pe care îl aşteptăm de la ceilalţi. Cu alte cuvinte, relaţionând cu familia, prietenii, ne comportăm  adesea asumând că ei trebuie să “priceapă” sau să intuiască  dorinţele şi nevoile noastre. Întrucât aceasta de cele mai multe ori e imposibil, ajungem sa ne confruntăm cu multe tensiuni şi neînţelegeri.

Multe din cele mai mari probleme ale noastre pot fi evitate prin comunicare la timpul şi locul potrivit.

În cea mai mare parte a timpului, noi comunicăm. Tot adevarat este şi faptul că în tot acest proces noi folosim nu doar cuvintele ci transmitem informaţii într-o măsură şi mai mare prin expresiile feţei, priviri, gesturi, poziţia corpului etc. Toate acestea ne slujesc pentru a comunica preferinţele, dorinţele şi nevoile noastre celor din jur.

Ştiind acestea, e bine să cunoaştem lucrurile cărora este necesar să le acordăm mai multă atenţie şi cele pe care să le evităm.

În cele ce urmează mai jos, poţi găsi câteva sugestii simple, dar care pot uşura considerabil procesul de comunicare cu oamenii, în special cu cei apropiaţi.

–          Vorbeşte! Chiar dacă membrii familiei sau prietenii te pot cunoaşte bine, ei nu-ţi  pot citi gândurile întotdeauna. Spune-le cum doreşti să fii tratat, ce te întristează şi  ce te face fericit.

–          Povesteşte celor apropiaţi ce se petrece în viaţa ta. Vei reuşi sa te faci mai uşor înţeles fără întrebări suparătoare. Plus ca “bonus”, ei vor avea mai multă răbdare cu tine în momentele tale mai “proaste”.

–          Daca simţi că eşti nervos, găseşte o modalitate de aţi scoate stresul, de a te linişti (posibilităţi sunt multe). Altfel  acesta se va revărsa asupra cuiva drag. Iar apoi va trebui să mai repari şi această problemă dacă va fi posibil. Vorbele aruncate, înapoi nu pot fi întoarse!

–          Dacă simţi că nimeni din jur nu te poate înţelege, caută o persoană de încredere (neutră), mai matură decât tine căreia să-i ceri ajutorul cu vre-un sfat. Vei reuşi astfel mai uşor să depăşeşti situaţiile dificile şi să te bucuri de relaţiile ce le ai.

Toate acestea sunt doar câteva sugestii ce le poţi folosi chiar începând de azi. Dacă îţi vine greu, practică „arta paşilor mici”.

Eu, Tatiana Versteac, psiholog la Centrul “Pentru Viaţă”, sunt deschisă pentru a răspunde şi altor întrebări legate de problemele de comunicare cu care te confrunţi. Iar în articolul următor voi aborda mai specific tema comunicării cu părinţii.

Dacă te simţi singur şi ai nevoie de cineva pentru a vorbi, nu ezita să iei legătura cu noi pe chat-ul anonim (îl găseşti în colţul dreapta-jos pe website-ul www.pentruviata.md). Ne poţi contacta în zilele de lucru între orele 19.00-21.00, iar specialistul nostru îţi va răspunde mereu, căci nu eşti singur!