pentruviata.md Web analytics

ATENȚIE LA PRELUAREA INFORMAȚIEI! ARTICOL CU DREPT DE AUTOR!

PENTRU PERMISIUNE DE REPUBLICARE, UTILIZARE A INFORMAȚIEI DIN ACEST ARTICOL, CONTACTAȚI:

Oleg Ţurcanu,  Doctorand, şef secţie triaj,  IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie     

or. Chişinău, str. Costiujeni 3, tel.: 857370  E-mail: oleg.turcanu@gmail.com

Gabriela Melnic – Ţurcanu,  medic-psihiatru, şefa secţiei nr. 29, IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie, or. Chişinău, str. Costiujeni 3, tel.: 857329  E-mail: dr.gabriela.melnic@gmail.com

Oleg Cobîleanschi,  Dr. habilitat în medicină, Profesor universitar,   

Catedra Psihiatrie, Narcologie şi  Psihologie  Medicală, USMF  „Nicolae Testemiţanu”            

or. Chişinău, str. Costiujeni 3, tel.: 857463. E-mail: cobileanski@yahoo.com

*************************************************************************

Step for endorsed approach for people with suicidal behavior

Summary. The authors propose an approach, which urges the doctors to be more vigilant to keep in view signs indicating suicide behavior risk in patients who complain of a somatic disease problem. To facilitate this subtle assessment of the mental status, there have been presented a series of signs indicating that the patient is at a suicide risk limit. We showed  a wide range of suicide risk factors, many of which are found in social and family environment of our country, especially on the background of endless social turmoil, economic and spiritual crisis, declining of the people`s  living standards in Moldova. The report argues that the concern for early diagnosis and, particularly, for administration of complex remedial measures for people with suicidal behavior is extremely important.
Keywords: suicide, risk factors, early diagnosis, prevention.

 

Призыв к бдительности в отношении лиц с суицидальным риском

Резюме. Авторы выступили с обращением к практикующим врачам, призывая их быть более бдительными, чтобы не упустить признаки, указывающие на суицидальный риск у пациента, обратившегося с соматической патологией. Для облегчения обследования / оценки психического статуса были представлены критерии, указывающие на то, что данный пациент находится на грани суицидального риска, а также широкий спектр факторов суицидального риска, связанных с социальной  средой нашей страны, особенно на фоне нескончаемых социальных потрясений, экономического и духовного кризиса, снижения уровня жизни  людей в Республике Молдова. Статья аргументирует чрезвычайную важность ранней диагностики и, особенно, принятия комплексных мер по коррекции и профилактике суицидального поведения.

Ключевые слова: самоубийство, факторы риска, ранняя диагностика, профилактика.

Introducere

 

În ultimele decenii problema suicidului se impune tot mai categoric ca una de valenţă globală, iar suicidul devine tot mai frecvent un mod de comportament, la care recurge individul în situaţii critice. În fiecare minut pe glob are loc o tentativă de suicid. Conform ultimelor date, anual în lume decedează prin suicid aproximativ 873 000 de persoane, inclusiv 163 000 în regiunea Europeană. De altfel în Europa în grupul de vârstă  15-35 ani suicidul ocupă locul doi după accidentele rutiere ca cauză de deces [1, 2].

În  Republica Moldova conform datelor statistice pentru anul 2010 circa 650 persoane s-au sinucis (556 bărbaţi şi 95 femei), dintre care 10,5% (circa 70 de persoane) sunt persoane cu vârsta până la 24 ani. [1, 2].

Conform datelor OMS rata sinuciderilor în Republica Moldova în anul 2011 a constituit 17.4 % la 100.000 de locuitori.  Astfel,  plasându-se în grupul ţărilor cu o rată medie de suicid (de la 10 la 20.000 de oameni la 100.000 de locuitori). [1, 2].

In ultimii 45 de ani rata suicidului, la nivel mondial, a crescut cu aproximativ 60%, aceasta fiind una din cele trei cauze principale de deces în rândul peroanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 44 ani, proporţia bărbaţi/femei fiind de 6:1.  Tentativele de suicid sunt, însă, de peste 20 de ori mai frecvente decât sinuciderea propriu-zisă. Statisticele atestă că de între 8 şi 30 milioane de oameni anual încearcă să-şi pună capăt zilelor, dar numai o pătrime din aceste evenimente ajung în vizorul reţelei medicale.  Situaţia  Republicii Moldova la acest capitol este la fel de tensionată, deoarece studiile sub acest aspect relevă că suicidul este un fenomen cu tendinţe de creştere.

Suicidul nu este o problemă nouă, dar relaţionarea directă acestui fenomen cu viaţa socială, care în condiţiile progresului tehnologic vertiginos devine tot mai solicitantă pentru condiţia psihică destul de fragilă a fiinţei umane, au făcut ca interesul specialiştilor să se ghideze tot mai insistent  spre   factorii de dezadaptare, care dezechilibrează viaţa psihică.

Printre factorii cel mai frecvent incriminaţi ca fiind generatori de tensiuni şi situaţii critice sunt urbanizarea rapidă, instabilitatea economică, intensitatea proceselor de migraţie, rata crescută a divorţurilor, încălcarea stereotipurilor de viaţă sub influenţa schimbărilor socio – economice, accentuarea insecurităţii sociale, marginalizarea[3,4,5,6]. În plus, creşterea numărului de migranţi şi a şomerilor, pierderea entităţii şi antagonizarea  grupurilor sociale, pierderea tradiţiilor şi relaţiilor dintre  generaţii sporesc tendinţele distructive  şi cele  autolitice în rândul persoanelor expuse.

De obicei se reiterează că majoritatea suicidelor sunt comise de persoane cu devieri psihice, dar analizând spectrul fenomenelor clasate ca fiind tulburări psihice, ne convingem că o rată enormă revine depresiilor induse sau aparente pe fondul consumului excesiv de substanţe narcotice, care la rându-le sunt consecinţa unui complex de factori socio-culturali şi au un risc mai mare de apariţie în timpul perioadelor de criză socio-economică, în contextul unor crize existenţiale  (de exemplu, pierderea unei persoane dragi, şomajul, probleme de onoare, divorţul, abandonurile, dezmembrarea familiei) [3,4,5,6,7].

Toate aceste circumstanţe agravante se regăsesc în mediul social şi familial al ţării noastre, în special pe fundalul turbulenţelor sociale interminabile, al crizei economice şi spirituale, al nivelului de trai în descreştere al populaţiei din Republica Moldova. În acest context preocuparea pentru diagnosticarea precoce şi, în special, pentru administrarea unor măsuri complexe de remediere a persoanelor cu comportament suicidar devine extrem de importantă. Nu ne referim doar la serviciul psihiatric, dar şi la întregul ansamblu de servicii medico-sociale care au în vizor protecţia omului.

În cele ce urmează ne-am propus  să prezentăm un set de informaţii, mai exact un minim  de cunoştinţe necesare tuturor medicilor din sistemul primar, care adesea  se confruntă cu pacienţi ce întrunesc semiologia catalogată ca situaţie critică (conflicte, incidente, calamităţi) cu risc de suicid.  Pentru a recunoaşte asemenea premise şi a acţiona adecvat specialiştii de pe teren au nevoie de cunoştinţe clare şi certe despre fenomenul analizat.

Suicidul ca atare se manifestă sub diferite variante: suicidul ameninţare, suicidul tentativă, intenţia suicidară, echivalentele suicidare şi suicidul reuşit. Unii oameni îi ameninţă doar pe cei din jur că se vor sinucide, alţii încearcă să se sinucidă, iar alţii chiar reuşesc.

În cazul suicidului ameninţare, scopul lor nu este moartea, ci individul, prin şantaj, urmăreşte atingerea unor scopuri în viaţă. Suicidul ameninţare are un caracter teatral.

Suicidul tentativă se manifestă prin ambiguitatea intenţiei subiectului. Este propriu femeilor, în timp ce suicidul reuşit este propriu bărbaţilor.

Intenţia suicidară este o dorinţă trecătoare de autoliză, în care actul este proiectat teoretic, însă nu este pus în practică.

Echivalentele suicidare caracterizează modurile de comportament care implică un risc, de care însă subiectul este perfect conştient.

În urma cercetărilor a rezultat că aproximativ 2/3 din cei care s-au sinucis, anterior avuseseră cel puţin o tentativă. În toate aceste situaţii specialiştii anunţă univoc că este vorba de o suicidopatie, care trebuie abordată cu metode specifice medicale, psihofarmacologice şi psihoterapice.

În general, agresivitatea se manifestă ca urmare a interacţiunii dintre două categorii de factori: impulsurile latente sau manifeste din interiorul nostru şi reacţiile stimulative din exterior. Când forţa agresivă cumulată în interior se orientează spre persoana care a produs-o, aceasta devine autoagresiune. Autoagresiunea cuprinde atitudini, acte, fapte, manifestări de agresivitate şi violentă faţă de propria persoană, dar autoagresiunea cunoaşte o gamă variată de comportamente care culminează cu sinuciderea.  Am consemnat aceste relevanţe, deoarece ne punem să abordăm cel mai vulnerabil moment al problemei: prevenirea suicidului, iar intenţia aceasta, fie că aparţine unui medic, fie  oricui altcineva va avea efecte nule fără a porni de la cunoaşterea noţiunilor cheie şi supliciilor profunde ale acestui fenomen cu multiple determinante, dintre care cel dominat  este dezechilibrul între forţa şi semnificaţia stimulilor interni, respectiv externi şi modalitatea de răspuns a persoanei.

Cum se poate interveni în prevenirea suicidului?

În primul rând se va lua aminte că între 60 şi 80% dintre persoanele care au comis suicid au comunicat intenţia lor, într-o formă sau alta, din timp. Unii oameni încearcă să se sinucidă, în timp ce un alt număr pot face gesturi suicidare care sunt chemări în ajutor sau încercări de a face cunoscut cât de adâncă, de mare este disperarea lor. Mulţi oameni care comit suicid sunt depresivi, dar foarte mulţi depresivi nu au suficientă energie să comită suicidul şi, de aceea, îl comit atunci când se simt mai bine. Deşi multitudinea deciziilor de comitere a suicidului poate releva stresul sau depresia, multe persoane, înainte de a comite actul suicidal, par mai puţin depresive.

Familia este un mediu puternic protector împotriva sinuciderii, ea protejând cu atât mai bine cu cât este mai puternic închegată. Statisticile arată că:

  • văduvii se sinucid mai mult decât căsătoriţii şi celibatarii;
  • căsătoriile prea timpurii au o influenţă agravantă asupra sinuciderii, în special pentru bărbaţi;
  • după 20 de ani, persoanele căsătorite se sinucid mai rar, în comparaţie cu celibatarii;
  • a crescut rata comportamentului suicidar la adulţii tineri şi la adolescenţi;
  • sinuciderea este extrem de frecventă la persoanele în vârstă;
  • bărbaţii se sinucid într-un număr mai mare decât femeile.

Se poate concluziona că sinuciderea variază invers proporţional cu gradul de integrare al grupărilor sociale din care face parte individul [3].

S-a constatat că sinuciderea este întâmplătoare la copii şi se diminuează la cei în vârstă. Explicaţia acestui fapt este că şi copilul şi bătrânul reprezintă aproape în întregime omul fizic şi nu omul social, iar societatea lipseşte încă din conştiinţa primului şi începe să dispară din conştiinţa celuilalt.

În cazul adolescenţilor, un loc primordial în determinarea actului suicidar îl deţin tendinţele agresive din copilărie. Încadrată în auto-agresivitate, sinuciderea este o formă ambivalenţă de auto-pedepsire şi hetero-pedepsire. Adler a emis ideea că sinuciderea la adolescent este o formă de hipercompensare faţă de sentimentul de inferioritate. Adolescentul recurge la sinucidere pentru a demonstra lumii importanţa şi valoarea lui şi pentru a arăta anturajului cât pierde prin dispariţia sa.

Un alt factor psihologic specific personalităţii suicidare este carenţa afectivă, existentă în copilărie şi adolescenţă. Se poate produce uneori redirecţionarea auto-agresivităţii asupra sieşi, sau se poate produce fenomenul de identificare cu o persoană moartă, reală sau imaginară.

Atenţionăm cititorii, că riscul suicidar este prezent la orice pacient cu depresie, fără să fie, însă, corelat cu severitatea depresiei. Cel mai frecvent, poate apărea la începutul şi la finalul episodului depresiv. Suicidul este expresia unei pulsiuni autolitice care se înscrie în ansamblul sistemului pulsional şi se relaxează pe măsură ce pacientul se cufundă în depresie. Insomnia severă din cadrul episodului depresiv este corelată cu un risc suicidar mai crescut.

Nu vrem să ne axăm pe suicidul pe substrat de patologie psihiatrică, căci este un domeniu specific. Ne referim la riscul suicidar din schizofrenie [8,9,10],care are adesea un impuls dictat de delir, la impulsiunea suicidară din contextul depresiei reactive a unui bolnav de epilepsie, la  suicidul comis de  retardaţii  mintal, care  nu au conştiinţa reală a morţii şi, în consecinţă, a actului suicidar.

Pentru medicul de pe terensunt o provocare suicidul în demenţele adultului, adesea ca act intenţional şi deliberat,  mai ales în perioada de debut a bolii, când bolnavul mai are încă critica necesară evaluării pantei dezastruoase pe care a început să alunece.

Şi mai frecvente sunt evenimentele suicidare legate de  alcoolism şi toxicomanii, care cad sub  incidenţa medicului de pe linia întâi.  Ratele  înalte de suicid printre alcoolici şi toxicomani se explică prin faptul că cca 30% din alcoolici sunt depresivi şi aceştia recurg la alcool sau la droguri diverse pentru a putea suporta mai uşor supliciul depresiei lor. Există şi teoria unor psihologi conform căreia alcoolicul, conştient de continua degradare, recurge deznădăjduit la suicid.

  • Suicidul prin abuz de substanţă mai poate fi ocazionat de simptome psihotice (în special halucinaţii) apărute în timpul stării confuzionale de delirium tremens sau în urma unei intoxicaţii cu diferite droguri.
  • Există situaţii în care, înainte de realizarea actului suicidar, individul consumă o cantitate mare de alcool, ceea ce duce la catalogarea lui drept alcoolic.

Suicidul este citat foarte frecvent în cadrul alcoolismului (aproximativ 15% din cei cu dependenţă), fără a fi neapărat expresia alcoolismului. Asocierea alcoolismului cu o simptomatologie depresivă creşte riscul suicidar.

Bazat pe nivelele alcoolemiei, 40% din indivizii care au o tentativă de sinucidere au consumat alcool împreună cu medicamente. Bărbaţii şi persoanele vârstnice au nivelele cele mai crescute ale alcoolemiei. Alte studii au arătat că indivizii alcoolici depresivi tind să caute tratament mai frecvent decât aceia care nu sunt depresivi. Există o considerabilă comorbiditate (60%) între depresie şi problemele cu alcoolul în cazurile de sinucidere. Intoxicaţia cu medicamente este cauza morţii în 90% din cazurile de sinucidere şi este mult mai frecventă la alcoolici datorită interacţiunilor letale produse de combinarea celor două droguri.

Drogurile cele mai frecvent folosite sunt antidepresivele (când pacientul a fost tratat cu ele) şi tranchilizantele medii. Este evident că, atunci când medicii prescriu antidepresive, trebuie să ia cele mai mari precauţii în ceea ce priveşte siguranţa pacientului, cum ar fi supravegherea continuă a acestuia în timpul tratamentului.

Suicidul în nevroze, este şi el un act posibil, dar incidenţa lui  nu este mai frecventă decât în populaţia generală. Atunci când apare, suicidul marchează o decompensare a stării nevrotice. Este de remarcat că în cea ce priveşte tulburările anxioase, 20% din cei cu tulburări de panică au un istoric de tentative suicidare. Weissman şi colab. au ajuns la concluzia că tentativele de sinucidere sunt asociate cu forme complicate sau necomplicate de panică şi că riscurile sunt comparabile cu cele asociate cu depresia severă. S-a observat că asocierea crizelor de panică sau a depresiei majore cu abuzul de alcool sau droguri creşte riscul tentativelor de sinucidere la femei.

Suicidul în tulburările de personalitate cunoaşte o rată surprinzător de înaltă. Poate apărea fie în cadrul episoadelor depresive apărute la un moment dat în evoluţia tuburării, fie este expresia unei tentative suicidare reuşită dar iniţial veleitară, formală, de natură să argumenteze un şantaj.

 

Noţiuni şi cunoştinţe necesare oricărui medic

Actualmente noţiunea de suicid tinde să fie înlocuită cu cea de conduită suicidară, care înglobează suicidul reuşit,  tentativele suicidare, ideile de sinucidere, sindromul presuicidar[6]. Depresia de intensitate psihotică este una dintre cauzele cele mai frecvente ale comportamentului suicidar. Ea apare fie ca o descărcare a tensiunii psihice insuportabile, fie ca o soluţie univocă în faţa eşecului existenţial aparent, generat de trăirea ideilor delirante depresive.

Ideea de suicidreprezintă o dorinţă tranzitorie de autodistrugere, cu proiecţia teoretică a actului, fără punerea sa în practică, dorinţa fiind generată numai de încărcătura afectivă de moment.

Şantajul cu suicidul apare la persoanele cu o structură psihică labilă sau la persoanele cu un coeficient de inteligenţă scăzut, cu scopul de a obţine mai multe drepturi, un plus de libertate. Îl întâlnim mai des la femei şi adolescenţi.

Tentativele suicidare sunt, aparent, sinucideri ratate din motive tehnice (mijloace de sinucidere neadecvate sau fortuite, intervenţia unor persoane străine). Datele statistice arată însă că există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte sexul şi vârsta celor care nu reuşesc. Tentativa suicidară pare a avea cel mai adesea semnificaţia unei nevoi crescute de afecţiune şi atenţie din partea anturajului, faţă de care subiectul se simte izolat, subestimat, respins. Tentativa de sinucidere poate fi repetată.

Sindromul presuicidar a fost descris de Ringel ca fiind caracterizat prin strângerea câmpului de conştiinţă şi a afectivităţii şi înclinaţia către fantasmele suicidului.

 Suicidul disimulat (travestit) este o acoperire, o disimulare a actului suicidar sub forma unui accident. Individul alege această modalitate de a se sinucide pentru a nu-şi culpabiliza rudele, prietenii, sau pentru a-i proteja pe aceştia de reacţiile anturajului.

Raptusul suicidar este rezultatul unei tendinţe greu reprimabile de dispariţie, a unui impuls nestăpânit. Persoana „se aruncă în suicid”, folosind orice mijloc are la îndemână. [7].

Suicidul cronic (parasuicidul) constituie de fapt echivalenţele suicidare, cum ar fi automutilările, refuzul alimentar, refuzul tratamentului, conduitele de risc, alcoolismul, toxicomaniile, asemănându-se prin caracterul simbolic, prin tendinţa de autodistrugere cu comportamentul suicidar, dar realizând o deturnare a actului, greu explicabilă pentru ceilalţi şi chiar pentru sine.

Conduita suicidară presupune organizarea comportamentului în vederea acestui scop, un fel de „regizare” a actului suicidar. Individul îşi vizitează locurile din copilărie, foştii prieteni, îşi scrie testamentul, după care se sinucide.

Nu este posibil să vedem un nebun în orice sinucigaş. Spre deosebire de fapta unui om normal, ce rezultă dintr-un motiv obiectiv, fapta celui alienat nu are legătură cu circumstanţele exterioare. Sinuciderea nu este nici pe departe o prelungire a stărilor psihopatice şi aceasta se poate deduce şi din faptul că ţările cu cei mai puţini subiecţi cu tulburări psihopatologice au numărul cel mai ridicat de sinucideri.

Astfel, în condiţii identice, degeneratul ajunge mai uşor la sinucidere decât omul sănătos, dar acest lucru nu se datorează în exclusivitate stării sale.

Încheiem prin a puncta factori de risc pentru suicid, la care de fapt ne-am referit pe parcursul acestui discurs, dar de astă dată îi relev ca momente ce trebuie luate în considerare de medicii care abordează un bolnav cu probleme complexe, şi care fiind puse în evidenţă, trebuie cuantificate ca potenţial distructiv în raport cu persoana respectivă.

Multe din cele înşiruite mai jos ţin de contextul psihosocial, dar anume acesta  poate juca un rol predictiv în actul suicidar. Principalele coordonate care anunţă precipitarea suicidului sunt:

  • evenimente de viaţă defavorabile, mai ales dacă persoana este tratată umilitor;
  • rupturi afective recente (divorţ, eşec sentimental);
  • şomaj, schimbări sau conflict profesional;
  • pierderea unei persoane apropiate;
  • afecţiuni somatice cronice;
  • abuz de alcool;
  • izolare socială.

Statutul marital – rata suicidului la celibatari este dublă faţă de rata generală a suicidului. Persoanele singure prezintă o rată a suicidului de patru ori mai mare decât la cei căsătoriţi. În rândurile persoanelor văduve, riscul suicidar este de aproape 4 ori mai mare la bărbaţi decât la femei.

Suicidul în funcţie de sex – În timp ce femeile au un procent mai ridicatde tentative suicidare (6:1) faţă de bărbaţi, numărul actelor suicidare este mai mare la bărbaţi (3:1).

Habitatul – suicidul este mai frecvent în aglomerările urbane.

Statutul profesional – sinuciderile sunt mai frecvente la cei fără statut profesional sau cu statut profesional nesigur. Profesia intervine în măsura în care ea implică un anumit nivel intelectual precum şi un anumit mod de viaţă. Există anumite profesii cu un risc suicidar mai crescut. La militari rata suicidului este mai ridicată cu cel puţin 25% decât în rândul civililor.

Factori meteorologici şi cosmici – suicidul este mai frecvent primăvara şi toamna, corespunzător frecvenţei crescute a debutului şi recăderilor în psihoze.

Factori somatici – Riscul suicidar creşte în bolile somatice precum în cazuri de durere cronică, operaţii chirurgicale recente sau boli în fazele terminale. Infecţia cu HIV fără alte complicaţii nu pare să aibă un risc suicidar crescut.

Ereditatea – suicidul este o manifestare, un simptom apărut fie în cadrul unei depresii majore, fie al unei psihoze. Aşadar, nu sinuciderea este ereditară, ci boala care o cauzează.

Rezumat

Demersul discursului pe care îl prezentăm este cel prin care am încercat să  sensibilizăm  asupra gravităţii fenomenului suicidar în primul rând pe medicii de pe teren, care sunt cei ce au sub observare  familii întregi, cu tot marele spectru de probleme existenţiale ce le confruntă, cu povara diferitor boli şi predispuneri ereditare, adesea ştiute doar de medicul familiei. Şi, zicem, cine dacă nu acesta este persoana avizată şi de ce nu – responsabilă, prin însăşi titulatura şi vocaţia de medic al familiei, să observe nu doar semnalmentele suferinţei trupeşti cu care a venit pacientul, ci şi umbra, adesea abia perceptibilă, a dramei sufleteşti ce-l macină şi care, neasistată, îl poate deveni fatală.

Nu vrem să inculpăm pe cineva aparte, vreau  doar să facem apel la conştiinţa medicului, care, ştiu, are o mie de griji şi responsabilităţi, dar pe care îl îndemn să abordeze uman şi complex fiecare persoană ce i-a călcat pragul cabinetului medical.  Un cuvânt aruncat ca un zar, o observaţie caustică, o dojană adesea nefundamentată pot răni un om şi aşa stresat de boala ce-l urmăreşte. Vă implorăm, nu  lăsaţi să plece descurajat, nemângâiat poate doar cu o vorbă, pe nici un bolnav. Şi, cel mai  important, dacă aţi observat semne clare sau abia vizibile de depresie, disperare, de alertă bolnăvicioasă, nu lăsaţi lucrurile să se rezolve de la sine. O spunem din experienţa noastră personală – persoana depresivă nu se poate autotrata, eficiente şi necesare îi sunt doar susţinerea celor din anturaj, suportul social şi asistenţa calificată şi judicioasă a medicului.

 

Concluzii

1. Cunoştinţele şi în special disponibilitatea de a interveni preventiv în cazul persoanelor ce au semnalmentele unui comportament suicidar sunt absolut necesare atât medicilor de toate nivelurile şi specialităţile, cât şi tuturor celor ce au în vizor condiţia fizică şi spirituală a omului contemporan.

2.  Prevenirea suicidului este posibilă, deoarece în toate aceste situaţii specialiştii anunţă univoc că este vorba de o suicidopatie, care trebuie abordată cu metode specifice medicale, psihofarmacologice şi psihoterapice.

3. Cu toată diversitatea formelor de sinucidere există o caracteristică comună a acestora: ele sunt săvârşite în cunoştinţă de cauză, iar caracterul raţional şi conştient al sinuciderii face din acest fenomen o problemă socială.

 

 

Bibliografie

 

  1. Eurostat. Tables, Graphs and Maps Interface, Figures for 2002, http://ec.europa.eu/health_eu/health_in_the_eu/tables
  2. 2.               Datele statistice ale OMS – lui        http://www.who.int/mental_health/media/repmol.pdf   la data de 14.02.2012.
  3. 3.               Шейдер Р.Психиатрия, Издательство: Практика, 1998 г.
  4. 4.               Ефремов В. С.  Основы суицидологии. – СПб.: «Издательство «Диалект», 2004.
  5. 5.               Юрьева Л. Н. Клиническая суицидология. – Днепропетровск: Пороги, 2006.
  6. 6.               Doina Cosman,  Compendiu de suicidologie, Editura CASA CARTII DE STIINTA, Cluj,  2006.
  7. 7.               Dan Prelipceanu, Radu Mihailescu, Lidia Nica-Udangiu,  Ghid de urgente in Psihiatrie –Editura: Scripta, Bucureşti, 2000, 197 – 206.
  8. Drake RE: Suicide attempts and completed suicides among achizophrenia patients. In Suicide in schizophrenia. Edited by Tatarelli R, Pompili M, Girardi P. New York: Nova Science Publishers Inc; 2006:in press.
  9. Harkavy-Friedman JM, Nelson EA, Venarde DF, Mann JJ: Suicidal behavior in schizophrenia and schizoaffective disorder: Examining the Role of  Depression. Suicide Life Threat Behav 2004, 34:66-76
  10. Marinescu D, T. Udristoiu, I. Udristoiu: Pentru evaluarea riscului suicidar în schizofrenie,  Jurnalul Roman de Psihofarmacologie, 2006, Vol. 6, Nr. 1, 2, pag. 22-23.

 

 

 

 

 

 

DEMERS PENTRU ABORDAREA AVIZATĂ A PERSOANELOR CU RISC SUICIDAR