În acest weekend am reuşit să adunăm în jur de 30 de jurnalişti la trainingul „Elemente terapeutice în prezentarea ştirilor cu privire la suicid”.

Acest training este parte a proiectului „Sparge tăcerea în jurul suicidului”, care este implementat de către AO „Altruism”, cu susţinerea financiară a Ambasadei SUA în Republica Moldova.

Scopul trainingului din acest weekend a fost „instruirea” jurnaliştilor. Pe parcursul a două zile aceştia au ascultat sugestiile şi experienţele specialiştilor în domeniu.

JocLilia

Trainingul a început cu un joc moderat de Lilia Dunai, în care participanţii au încercat să se cunoască şi să devină o echipă.

Liuba Ceban, preşedinte AO „Altruism” şi psiholog, a continuat cursul cu o introducere generală în subiectul suicidului la nivel internaţional.

angelaliuba

Ştafeta a fost preluată de către jurnalista Angela Aramă, care a vorbit despre subiectul suicidului la nivel macro şi micro, precum şi despre implicaţiile acestuia în viaţa socială şi sănătatea publică.

După o scurtă pauză de cafea, jurnaliştii participanţi au asitat la trainingul de prezentare a Ghidului pentru media „Reflectarea subiectului suicidului în presă”, ţinut de către autoarea acestuia, Liane Rîşcu.

Prima zi de training a fost încheiată cu încă o lecţie de la Angela Aramă, în care s-au urmărit şi s-au discutat mai multe ştiri video despre cazurile de suicid.

grupcerc

A două zi de curs a fost destinată special şi complet trainingurilor psihologice ţinute de Liuba Ceban. În prima parte a zilei, jurnaliştii participanţi au încercat să se cunoasă pe ei înşişi, să-şi descopere personalitatea şi tipul de caracter. Cea de-a doua parte a zilei a fost dedicată exerciţiilor practice, în care participanţii au fost împărţiţi în câteva grupuri şi au lucrat împreună. Şi ca ziua să nu se termine pe un ton de muncă asiduă, aceasta a fost încheiată cu un alt joc de la Lilia Dunai.

gruppractica

Au fost două zile pline, în care s-a învăţat, s-au dezbatut idei, s-au discutat proiecte, s-au propus concursuri şi timpul a fost savurat la maximum.

Obiectivul acestui training a fost să arate jurnaliştilor din Republica Moldova practicile internaţionale de prezentare a suicidului în presă, care au ca scop minimizarea numărului anual de sinucideri, precum şi propunerea de a folosi aceste practici cât mai des cu putinţă, pentru a micşora rata de sinucideri şi pe teritoriul acestei ţări.

Este atins scopul? Vedem în foarte puţin timp, când vom alege câştigătorii concursului pentru jurnalişti „Premiul pentru inteligență emoțională în prezentarea reportajelor”.

Dacă te simţi singur şi ai nevoie de cineva pentru a vorbi, nu ezita să iei legătura cu noi pe chat-ul anonim (îl găseşti în colţul dreapta-jos pe website-ul www.pentruviata.md). Ne poţi contacta în zilele de lucru între orele 19.00-21.00, iar specialistul nostru îţi va răspunde mereu, căci nu eşti singur!

Jurnaliştii la trainingul „Elemente terapeutice în prezentarea ştirilor cu privire la suicid”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *